• 18 APR 16

    LITIAZA URINARĂ

    Calculii renali reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze de adresabilitate a pacienților către medicul urolog. În funcție de locul poziționării calculului în aparatul urinar avem calculi renali, ureterali si vezicali. Cauzele formării calculilor sunt diverse: congenitale, medicamentoase, metabolic nutriționale (incidența litiazei renale în unele țări industrializate a crescut chiar și cu 37%), consumul de droguri.

    Calculii renali în funcție de poziția lor pot fi bazinetali, caliceali sau coraliformi. Calculii coraliformi de obicei ocupă bazinetul și calicele (unul sau pe toate).

    În funcție de compoziția chimică avem calculi formați din:

    • oxalați: mono sau dihidrați
    • carbonat
    • fosfat
    • acid uric
    • magneziu, amoniac și fosfați (litiaza struvitică numită și litiaza de infecție)
    • cistină
    • magneziu
    • mixti: majoritatea calculilor conțin o mixtură de elemente chimice

    În funcție de caracteristicile radiologice avem:

    1. calculi radioopaci -oxalați de calciu, calciufosfați
    2. calculi semiradioopaci – litiaza struvitică, cistină și apatită
    3. calculi radiotransparenți – acid uric, xantinici și litiaza cosumatorilor de droguri

    Simptomatologie

    De obicei pacientul se adresează medicului pentru dureri violente în flanc, grețuri, vărsături, stare generală proastă, hematurie (urină cu sânge).

    Diagnostic și investigații de laborator

    Evaluarea oricărui pacient începe cu anamneza și examinarea medicală, iar apoi se vor indica o serie de analize și  investigații imagistice.

    1. investigații radiologice
      • ecografia abdominală-pune în evidență prezența litiazei renale
      • RRVS (radiografia renovezicală simplă)- este eficientă în litiaza radioopacă și parțial radioopacă
      • urografia intravenoasă- pune în evidență funcția renală și poziția calculului
      • tomografia computerizată- este metoda de elecție în diagnosticarea litiazei renale pre și post tratament
      • RMN este util doar pentru a aprecia nivelul obstrucției, dar nu poate fi folosit pentru detectarea calculilor urinari.
    2. investigații de laborator
      • dozarea PTH daca se suspicionează paratiroidism primar
      • urina pe 24 ore pentru testul metabolic și se va analiza : ph, calciu, oxalat, acidul uric, citrat sodiu, potasiu, creatinina urinară
      • urocultura, sumar de urină
      • analiza calculului renal

    Tratamentul litiazei renale

    Odată stabilit diagnosticul de litiază a aparatului renal pacientului i se va propune un plan de tratament activ pentru a se evita pe viitor complicațiile aferente litiazei (infecție, destrucția rinichiului, septicemie).

    În prezent, datorită progresului tehnologic și al materialelor, există mai multe opțiuni terapeutice de tratament al litiazei renale:

    1. Litotriția extracorporeală (ESWL) e utilă în special pentru litiaza renală cu dimensiuni ale calculului < 2,5cm și pentru porțiunea superioara a ureterului.
    2. NLP (nefrolitotomia percutanată) – sub control radiologic sau ecografic se întroduce în rinichi printr-o  incizie mică un echipament numit nefroscop ce are mai multe canale de lucru, pentru spargerea și evacuarea fragmentelor litiazice.
    3. Nefrolitotomia și pielotomia reprezinta metoda clasică de extragere a calculilor renali. În prezent este rezervată doar calculilor foarte mari, precum și pacienților cu malformații și obezitate morbidă.
    4. Ureteroscopia –extragerea fragmentelor litiazice prin ureter.
    5. Tratamentul mixt. În przent este pe larg folosit abordul multimodal de tratament al litiazei. Combinația dintre litotriția extracorporeală și nefrolitotomia percutanată reprezintă modalitatea cea mai frecvent utilizată pentru tratamentul litiazei.
    6. Tratamentul medicamentos
    • antibioticoterapie- la pacienți cu litiază struvitică.
    • citrat de potasiu pentru cresterea pH urinar – in litiaza struvitică, litiaza urică,litiaza de calciu dar cu nivel scăzut de citrat urinar.
    • diuretice tiazidice (hydroclortiazida) pentru pacienții cu litiază de calciu recurentă si nivel crescut de calciu urinar.
    • alpha-mercaptopropionylglycina (tiopronin): pentru tratamentul litiazei cistinice la pacienții ce nu raspund la tratamentul dietetic.
    • d –penicilnamina se administreaza in litiaza cistincă.
    • Allopurinol in caz de litiază de oxalati de calciu recidivantă cu acid uric urinar crescut, dar cu calciu urinar normal.

     

    Regimul alimentar

    Este esențial ca toți pacienții cu istoric de litiază renală să bea zilnic 2,5 litri de lichide. Dieta alimentară trebuie să conțină un aport normal de calciu, mic de sodiu si de asemenea aport mic de proteine animale.

    Pacienții obezi au un risc crescut de litiază renală, iar una din condițiile de prevenție reprezintă o dietă bogata in fibre, diureza de minim 2,5 litri.

    Litiaza de oxalați de calciu necesită deasemenea evitarea alimentelor bogate in oxalați cum ar fi spanacul, ciocolata, capșunile , ceaiul verde si negru, sfecla roșie, tărîțele si produsele de panificație ce conțin cereale integrale, alune, migdale.