HIDRONEFROZA CONGENITALĂ
Una dintre cele mai frecvente malformații congenitale este stenoza joncțiunii dintre ureter și bazinetul renal, ce duce la hidrodistensia căilor urinare de la nivelul rinichiului. Se întălnește mai des la baieți decât la fete (rata de 5:2) și mai frecvent la nivelul rinichiului stâng, cu aceeași rată de 5:2. Obstrucția bilaterală este întalnită în aproximativ 10-15% din cazuri.
Etiologia acestei anomalii congenitale nu este cunoscută și nu există nici factori incriminatorii externi.
Simptomatologia este foarte diferită de la pacient la pacient. Durerea in flanc, febra, voma, infecțiile urinare repetate sunt de obicei cauzele ce îl duc pe pacient la medic.
Diagnosticul se pune pe baza ecografiei abdominale. Urografia intravenoasă este indicată pentru punerea in evidență a funcției renale.
Tratamentul hidronefrozelor simptomatice este chirurgical. Deoarece majoritatea hidronefrozelor congenitale sunt descoperite accidental in cadrul ecografiilor de rutină, nu toate au nevoie de tratament chirurgical. Cei ce prezintă un grad mic al hidronefrozei și fără complicații infecțioase pot beneficia de supraveghere ecografică in timp (anual). Pacienții cu grad avansat al hidronefrozei, cu litiază renală asociată sau infecții urinare repetate necesită un tratament activ ce constă în îndepărtarea chirurgicală a zonei de stenoză.
Există câteva modalități de tratament al disfuncției congenitale de joncțiune pieloureterală:
- Pieloplastia clasică – se secționează zona de stenoză și se reface legatura intre ureter si bazinet
- Pieloplastia laparoscopică – a devenit “standardul de aur” in tratamentul hidronefrozei congenitale cu rata de succes de 98%
- Endopielotomia – se efectuează în cazuri bine selecționate, se efectuează incizia ureterului pe cale endoscopică însă rata de succes de 85% este inferioară pieloplastiei clasice sau laparoscopice.
MEGAURETER
Megaureterul reprezintă obstrucția joncțiunii dintre ureter si vezica urinară cu dilatația ureterului și a căilor urinare intrarenale. Este intâlnită mai frecvent la baieți decât la fete, cu rata de 4:1. Foarte des se intâlnește bilateral.
Etiologia megaureterului nu este cunoscută (similar cu alte cazuri de anomalii congenitale de aparat urinar).
Simptomatologia este dată de infecții urinare repetate, urinare cu sânge, febră, dureri abdominale difuze.
Diagnosticul se pune pe baza ecografiei si a urografiei intravenoase.
Tratamentul de obicei este chirurgical si constă in secționarea zonei de ureter anormale cu reimplantarea porțiunii sănătoase în vezica urinară.
Tratamentul conservator constă în antibioticoterapie de lungă durată și urmarire activă. S-a observat o vindecare spontană, în cazurile bine selectionațe și cu hidronefroză mică și moderată, în aproximativ 50% din cazuri.