CANCERUL DE PROSTATĂ
Cancerul de prostată reprezintă cea mai răspândită formă de neoplazie la bărbații de peste 60 de ani. Este a doua cea mai frecventă cauză de mortalitate de cancer la bărbați. Se dezvoltă cel mai frecvent din porțiunea periferică a prostatei.
ETIOLOGIE
Rasiale: populația africană are un risc crescut de cancer de prostată
Genetice : istoric familial de cancer de prostată
Alimentare : alimentația hipercalorică, bogată în proteine animale (carne roșie) favorizeaza apariția cancerului de prostată, un exemplu îl constituie populația de origine japoneză din Hawai ce prezintă un risc de două ori mai mare de a face cancer de prostată față de populația din Japonia, iar cei din Europa de vest și America de Nord au un risc de patru ori mai mare.
SIMPTOMATOLOGIE
Nu există semne clinice specifice pentru apariția și creșterea cancerului prostatic. Simptomatologia este comună cu cea a adenomului de prostată, doar în caz de metastaze apar semne suplimentare: scădere ponderală, dureri osoase, hematurie.
DIAGNOSTIC
Diagnosticul cancerului de prostată se pune pe baza examenului clinic (tușeu rectal), analiză PSA și freePSA și ecografie transrectală. Puncția prostatei cu ajutorul ecografiei transrectale ne permite să diferențiem o boală prostatică canceroasă de una benignă (adenom prostatic), precum și gradul de agresivitate a tumorii.
PCA3 este un marcher tumoral prostatic ce se recoltează din urină cu o specificitate ceva mai mare ca a PSA-ului, nu poate înlocui puncția prostatică, dar ne poate fi util la decizia de repuncționare în cazurile incerte. Totuși datorită prețului mare și a specificitații echivalente PSA-ului această analiză nu a depașit stadiul experimental.
Puncția prostatică se efectuează sub control ecografic cu anestezie locală (infiltrație periprostatică), rahianestezie sau generală intravenoasă. Se vor recolta cel puțin 10 fragmente prostatice.
Pentru evaluarea extensiei locale a tumorii și a leziunilor la distanță se utilizează Rezonanța Magnetica Nucleară (RMN) și scintigrafia osoasă.
STADIALIZARE SI PRONOSTIC EVOLUTIV
Cancer prostatic cu risc mic: PSA<10ng/ml, scor Gleason 6 sau mai mic, T1 –T2a.
Cancer prostatic cu risc mediu: PSA>10ng/ml – pâna la 20ng/ml, scor Gleason 7, T2b.
Cancer prostatic cu risc înalt: PSA>20ng/ml, scor Gleason8-10, T2c.
TRATAMENT
- Supraveghere în timp – la pacienții în vârstă, cu multiple boli asociate, cancer prostatic cu risc mic.
- Prostatectomia radicală- intervenția chirurgicală ce include extragerea prostatei împreună cu veziculele seminale cu sau fară extragerea ganglionilor pelvieni. Este considerată „standard de aur” în tratamentul cancerului de prostată localizat. Există mai multe opțiuni pentru intervenția chirurgicală: operația clasică, prostatectomie laparoscopică și robotică. Opțiunea pentru un anumit tip de chirurgie ține de experiența chirurgului, dotarea tehnică a spitalului si uneori de bolile asociate ale pacientului.
- Brachyterapie –introducerea in prostată de manieră permanentă de semințe radioactive. Metoda este valabilă pentru pacienți cu grad tumoral mic care refuză intervenția chirurgicală. Totuși efectele inflamatorii postprocedurale nu sunt deloc de neglijat, iar pacientul ar trebui sa fie informat corect despre efectele secundare ale acestei proceduri.
- Radioterapia externă este folosită din anii 30 ai secolului XX și e adresată pacienților vârstnici, de peste 70 ani, și celor cu contraindicație operatorie.
- Alte proceduri
- HIFU (ultrasunete focalizate de intensitate înalta) – e oprocedură destinată tumorilor localizate, de dimensiuni mici, precum și pacienților fragili ce nu pot suporta o intervenție chirurgicală.
- crioterapie
- Tratament hormonal: cancerul de prostată este un cancer hormonodependent . Tratamentul hormonal întrerupe proliferarea celulelor canceroase. Cel mai cunoscut și totodată cel mai vechi tratament îl constitue orhidectomia bilaterală (castrare chirurgicală). În prezent sunt disponibile o paletă largă de medicamente hormonale eficiente în tratarea cancerului prostatic (castrare medicamentoasă). Totuși tratamentul combinat, supranumit și blocadă androgenică totală reprezintă cea mai buna alegere .
COMPLICAȚIILE TRATAMENTULUI CHIRURGICAL
1.Incontinența urinară de diverse grade: de la usoară 1-2 ml/zi pâna la incontinența totală ce se rezolvă prin montarea de sfincter artificial.
2.Impotența sexuală, absența spermei.
COMPLICAȚIILE TRATAMENTULUI HORMONAL ȘI ALE RADIOTERAPIEI
- Bufeuri, osteoporoză,transpirație excesivă
- Impotența sexuală
- Ginecomastie, dureri de sani
- Stres emoțional datorita lipsei unui tratament curativ
- Cistită radică ce se manifestă prin diverse tulburări micționale, hematurie, polachiurie
- Ileită și rectită radică ce se manifestă prin diaree, rectoragii, iar uneori chiar peritonită prin perforație de intestine subțiri
PRONOSTIC
Pacienții ce pot beneficia de prostatectomie radicală au un pronostic în general bun, cu o speranță de viață de peste 10 ani.
Cei ce sunt tratați hormonal, dar cu un scor Gleason 6 sau mai mic au o speranță de viață apropiată mediei populației locale, și diminuează cu cât scorul Gleason este mai mare. Prezența metastazelor osoase deasemenea prezintă un factor agravant, iar colaborarea dintre medicul urolog, radioterapeut si ortoped pot ajuta pacientul pentru a beneficia de o mai bună calitate a vieții .
SUPRAVEGHEREA PACIENTULUI
- PSA- postoperator se va monitoriza la 3, 6 și 12 luni, apoi la fiecare 6 luni timp de 3 ani, urmat de control anual daca nu există recidivă a PSA-ului. După radioterapie nivelul PSA-ului descreste încet iar rezultatele se pot vedea abia dupa 3 ani de la inițierea tratamentului.
- Examenul digital – este util în aprecierea apariției recidivei locale, și totuși poate fi interpretabil după radioterapie.
- Scintigrafia osoasă și RMN nu sunt utilizate de rutină, ci doar în cazuri selecționate la aprecierea medicului.